Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu omologul său român, Marcel Ciolacu

0

Agenda moldo-română, cooperarea economică dintre cele două state, procesul de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană, dar și alte subiecte de interes pentru relația bilaterală dintre Republica Moldova și România au fost discutate, la București, de prim-ministrul Dorin Recean și omologul său român, Marcel Ciolacu. 

Șeful Executivului de la Chișinău a apreciat suportul oferit de România în toate domeniile-cheie pentru dezvoltarea țării noastre, accentuând, în mod special, sprijinul continuu al dezideratului european al Republicii Moldova. „Aderarea la Uniunea Europeană este obiectivul prioritar al țării noastre, iar România este partenerul care ne ajută să pășim cu încredere pe această cale”, a spus premierul Dorin Recean.

Oficialii s-au mai referit la proiectele de infrastructură, realizate prin efort comun, dar și la cooperarea în domeniul energetic, subliniind realizările majore pe acest segment. De asemenea, părțile au menționat importanța valorificării potențialului economic, cu accent pe atragerea investițiilor și crearea noilor locuri de muncă. Cei doi premieri participă, astăzi, la ediția a doua a Forumului investițional „Moldova – România: Capital Bridges”. 

Prim-ministrul Dorin Recean a remarcat că evenimentul are loc „într-o zi cu adevărat semnificativă pentru ambele maluri ale Prutului – 106 ani de la unirea Basarabiei cu România”. „Suntem uniți prin trecutul nostru comun, limba pe care o vorbim și cultură, iar astăzi, consolidăm legăturile noastre bilaterale, construind noi poduri între afacerile din Republica Moldova și investitorii străini și punând în valoare oportunitățile economice ale ambelor țări”, a declarat șeful Guvernului de la Chișinău. 

Prim-ministrul Dorin Recean urmează să participe și la un prânz organizat de către Familia Regală a României. 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata