Prim-ministrul Dorin Recean va reprezenta Republica Moldova la Conferința de Reconstrucție a Ucrainei de la Berlin

0

Prim-ministrul Dorin Recean va participa, marți, 11 iunie, la Conferința de Reconstrucție a Ucrainei, care se va desfășura la Berlin, Germania.

În cadrul evenimentului, premierul va participa la ședința de lucru cu șefii de state și de guverne, prezidată de către cancelarul federal, Olaf Scholz, și președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky.

De asemenea, șeful Executivului va avea întrevederi bilaterale cu ministra federală a Dezvoltării Economice și Cooperării, Svenja Schulze, precum și cu ministrul federal al Muncii și Afacerilor Economice al Austriei, Martin Kocher. Premierul Dorin Recean va mai avea o discuție și cu ministra Afacerilor Externe a Republicii Federale Germania, Annalena Baerbock.

La finalul conferinței, va fi prezentată o Declarație Națională referitoare la procesul de reconstrucție a Ucrainei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata