Primăria Chișinău amenajează spațiile verzi în preajma Incubatorului Municipal de Afaceri

0

Primăria Chișinău amenajează spațiile verzi din preajma Incubatorului Municipal de Afaceri, zone ce vor fi utilizate ca spații de recreere, dar și de lucru pentru tinerii care intenționează să lanseze o afacere și sunt rezidenți în cadrul Incubatorului de Afaceri.

„Lucrările de amenajare a zonei din preajma Incubatorului presupun, instalarea sistemului de irigare, a mobilierului urban, dar și amenajarea spațiilor verzi”, a precizat edilul Ion Ceban.

Amintim, în data de 25 martie, municipalitatea va lansa apelul de selecție a rezidenților care intenționează să dezvolte o afacere. Tot atunci va fi lansat și apelul de colectare a proiectelor investiționale în cadrul Programului „Start Up pentru tineri și migranți”.

În perioada 25 aprilie – 25 mai 2024 vor fi făcute deja totalurile, astfel încât persoanele selectate să primească sprijinul financiar din partea Primăriei Chișinău pentru a-și implementa ideile de afaceri.

„Granturile pentru inițierea afacerii vor fi acordate pentru beneficiarii din țară și de peste hotare. În acest scop, în buget au fost prevăzuți aproximativ 10 milioane de lei”, a mai adăugat primarul Capitalei, Ion Ceban.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata