Primăria Chișinău, implicată în susținerea veteranilor

0

Uniunea Veteranilor Războiului din Afganistan apreciază colaborarea pe care o are cu Primăria Capitalei în realizarea proiectelor și evenimentelor comune. De Ziua comemorării ostașilor căzuți în lupte, președintele uniunii, Mihail Mocan, a mulțumit municipalității pentru susținerea și implicarea în organizarea mitingului de comemorare și pentru faptul că a oferit tradiționala masă cu terciul ostășesc.

”Trebuie să păstrăm memoria veșnică a celor căzuți la război, să transmitem acest respect copiilor și nepoților noștri. Mulțumesc primarului Ion Ceban pentru susținere și pentru organizarea evenimentului pe teritoriul complexului memorial, acolo unde și în acest an vor avea loc lucrări de reabilitare”, a declarat Mihail Mocan.

Amintim că în cadrul unui proiect, Primăria Chișinău a reabilitat și modernizat Parcului ”Feciorilor Patriei – Sfântă Amintire” de pe strada Miron Costin. În cadrul lucrărilor de acum doi ani, a fost înlocuit pavajul pe aleea centrală și pe cele secundare, a fost reabilitat gazonul, cu instalarea unui sistem automatizat de irigare, iar rețeaua veche de iluminat public a fost înlocuită cu una modernă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata