Primăria Chișinău organizează Forumul Municipal al Tinerilor și concertul interpretului Satoshi pe 26 mai

0

Centrul municipal de Tineret a împlinit cinci ani de activitate, timp în care Primăria municipiului Chișinău, prin Direcția Generală Educație, Tineret și Sport, a reușit să deschidă cinci Centre moderne de Tineret, să atragă un număr mare de copii și adolescenți, care, în prezent, pot colabora atât între ei, cât și cu cei din Republica Moldova și din străinătate.

Astfel, în cadrul ședinței serviciilor operative a Primăriei Capitalei de astăzi, 20 mai, Primarul General, Ion Ceban a declarat că, alocațiile pentru aceste proiecte au fost majorate de 30 de ori.

„Practic, de 30 de ori au fost crescute alocațiile pentru diferite activități legate de tineret. Au fost create cele cinci Centre în fiecare sector al Capitalei, moderne, dotate cu toate cele necesare. Avem colaborări cu Centrele de Tineret din suburbii, unde, la fel, am reușit să deschidem astfel de Centre”, a spus edilul.

Cu acest prilej, Ion Ceban i-a felicitat pe toți cei implicați în implementarea acestui proiect.

„Vreau să aduc felicitări tuturor colegilor, pentru că am reușit împreună să creăm o infrastructură, o rețea pentru dezvoltarea tinerilor și în continuare avem planuri mari în această privință”, a conchis Primarul General.

Precizăm că, tradițional, și în acest an, pe 26 mai, Primăria Chișinău va organiza Forumul Municipal al Tinerilor, începând cu ora 10:00, la Digital Park. Seara se va încheia cu un concert excepțional susținut de îndrăgitul interpret Satoshi.

Forumul Municipal al Tinerilor are scopul de a identifica soluții și acțiunile necesare pentru o dezvoltare eficientă a sectorului de tineret.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata