Postul Pro TV Chișinău a pierdut definitiv litigiul intentat împotriva Consiliului Audiovizualului, după ce a contestat o amendă de 5.000 de lei aplicată pentru încălcarea regulilor privind comunicarea comercială audiovizuală.
Sancțiunea a fost impusă în urma difuzării unei emisiuni în care au fost promovate vinuri moldovenești fără includerea avertismentului obligatoriu privind riscurile consumului excesiv de alcool pentru sănătate.
Consiliul Audiovizualului a constatat, de asemenea, că în cadrul programului prezentatorii ar fi consumat băuturi alcoolice în prezența unui invitat minor aflat în platou.
Instanța a menținut decizia autorității de reglementare, stabilind astfel că sancțiunea aplicată este legală și întemeiată.
