Procuratura acuză președintele țării de încălcarea legii și principiului separării puterilor în stat

0

Președintele Maia Sandu și-a permis o ingerință în activitatea Procuraturii Generale și a admis atingere separației și echilibrului puterilor în stat. Acuzația a fost înaintată de Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, care a atras atenția instituțiilor internaționale și locale asupra intenției actualei puteri de a-și subordona Procuratura.  

Potrivit procurorului, Maia Sandu ignoră public necesitatea respectării prevederilor legale, promovează dublele standarde, neagă importanța respectării drepturilor omului în cadrul procesului penal, încalcă principiul constituțional al prezumției nevinovăției, pronunță verdicte publice, împarte grade de vinovăție și indică la cine trebuie să înfunde pușcăria.  

”Oamenii trebuie să înțeleagă că, de fapt, nemulțumirea actualei guvernări față de Procurorul General se bazează nu pe lipsa unor rezultate, așa precum încearcă să convingă publicul, ci pe faptul că Procuratura refuză să încalce legea și drepturile omului, refuză să pornească dosare la comandă și să neutralizeze opoziția prin instrumente penale, în lipsa temeiurilor juridice”, a declarat procurorul. 

Stoianoglo susține că Maia Sandu a preluat practica lui Plahotniuc în abordarea  Procuraturii. Procurorul General se arată îngrijorat de faptul că o guvernare care a ajuns la putere luptând și criticând statul capturat acum încearcă să-și subordoneze toate instituțiile statului. 

”Apare fireasca întrebare dacă cele enumerate sunt în acord cu valorile fundamentale ale Uniunii Europene și cu principiile statului de drept? Cred că veți cădea de acord că mai curând sunt manifestări ale regimurilor totalitare și a sistemelor capturate”, a spus Stoianoglo. 

Procurorul General a mai declarat că nu va demisiona din funcție așa cum își dorește noua putere de dreapta.  

”Nu am niciun temei, nici legal, nici moral, să demisionez din funcție. Tot ce am făcut până acum, am făcut conform legii”, a declarat Alexandr Stoianoglo.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata