Procurorii anticorupție în comun cu ofițerii SIS, CNA și SPIA a MAI efectuează în jur de 50 de percheziții la Agenția Servicii Publice

0

Procurorii anticorupție în comun cu ofițerii SIS, CNA și SPIA a MAI efectuează la moment în jur de 50 de percheziții la Agenția Servicii Publice.

Informația a fost confirmată pentru Replica Media de procurora de la Procuratura Generală Mariana Cherpec, responsabilă pentru comunicarea cu reprezentanții mass-media.

Perchezițiile sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal pornit pe faptul abuzului de serviciu (art.327 din Codul penal) săvârșit de către persoane publice în procesul de achiziționare a blanchetelor.

*Ținând cont de faptul că acțiunile de urmărire penală sunt în curs de desfășurare, pentru a nu periclita buna desfășurare a acestora, PA va reveni cu detalii după finalizarea lor.

În octombrie 2021, Procuratura Generală a anunțat că a dispus pornirea urmărirea penală în baza art.327 alin.(2) din Codul penal – abuzul de serviciu, în cazul achiziționării blanchetelor în valoare de 500 de milioane de lei, licitație organizată de Agenția Servicii Publice (ASP), la sfâșiutul lunii aprilie 2021. Potrivit PG, acțiunea de urmărie penală a fost inițiată în rezultatul examinării adresării prim-ministrei Natalia Gavrilița, prin care a sesizat despre acțiunile pretins ilegale ale factorilor de decizie ai Î.S. CRIS Registru și ai ASP.
ASP a anunțat, la sfârșitul lunii aprilie 2021, o licitație în valoare de aproximativ 500 milioane lei pentru procurarea blanchetelor cu tehnologii de personalizare pentru actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, permise de conducere și certificate de înmatriculare. Deputatul PAS Radu Marian a emis mai multe demersuri ca respectiva licitație să fie stopată motivând că la depozitul ASP există o rezervă de 400.000 de blanchete, ceea ce ar fi suficient pentru activitatea instituției timp de aproximativ 1 an.

Ulterior, șeful ASP Vladislav Zara a acuzat instituția prezidențială că ar face presiuni asupra ASP pentru a anula licitația nominalizată. În reacție, Președinția a declarat că acuzațiile directorului Agenției vin după ce organele de drept au fost sesizate pe acest caz.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata