Proiectul de lege pentru eliminarea regimului ,,duty-free” a fost aprobat în prima lectură

0

Proiectul de lege pentru eliminarea regimului duty-free pe teritoriul Republicii Moldova a fost aprobat în prima lectură. Scopul inițiativei legislative este promovarea principiului de echitate fiscală prin aplicarea impozitelor asupra mărfurilor comercializate pe teritoriul țării, inclusiv în unitățile comerciale din zonele vamale.

Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare ”Partidul Acțiune și Solidaritate”. Potrivit președintelui Comisiei economie, buget și finanțe, unul din autorii proiectului, Dumitru Alaiba, inițiativa urmărește asigurarea echității pentru toți antreprenorii din punct de vedere al impozitării, completarea bugetului de stat cu noi surse de venit, dar și prevenirea riscurilor de contrabandă și crimă organizată. ”În 2023 va trebui să protejăm cetățenii, mii de afaceri, ceea ce înseamnă investiții și resurse suplimentare în bugetul de stat care trebuie identificate și utilizate eficient. Inițiativa vine anume din aceste considerente,” a argumentat Dumitru Alaiba.

PROIECTUL de modificare a Codului vamal, Codului fiscal și Legii cu privire la tariful vamal va fi supus examinării în cea de-a doua lectură. După adoptarea legii, magazinele duty-free vor activa până la expirarea licenței curente.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata