Protest în comuna Bilicenii Vechi. Oamenii sunt nemulțumiți de faptul că autoritățile intenționează să construiască un poligon de evacuare a deșeurilor în localitatea lor

0

Peste 100 de persoane din comuna Bilicenii Vechi au protestat, astăzi. Oamenii sunt nemulțumiți de faptul că autoritățile intenționează să construiască un poligon de evacuare a deșeurilor în localitatea lor. Oamenii au expediat o petiție cu 500 de semnături la ministerul Mediului, prin care au cerut să fie oprită construcția.

„Ministerul Mediului ne-a spus într-un mod foarte obraznic că nu noi decidem în ce loc va fi construit. Vreau să întreb legiuitorii, noi trăim într-un stat democratic ori unde noi trăim?”, se întreabă un protestatar.

Acum o săptămână cetățenii din Bilicenii Vechi au organizat o adunare, la care au participat 120 de persoane, dar și primarul localității. La adunare toți cei 120 de cetățeni au votat împotriva construcției poligonului.

„Asta este o bombă atomică! O să ne trezim cu copii bolnavi de cancer!”, strigau cetățenii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata