PSRM propune organizarea unui referendum, privind subiectul aderării R.Moldova la UE

0

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova condamnă graba în care actuala conducere a țării a depus cererea de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană și consideră că acest gest de moment are un efect placebo pentru societatea moldovenească. În cadrul unui briefing de presă, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, a declarat că astfel de decizii importante trebuie să fie luate printr-un consens național, în urma organizării unui referendum.

“Orice modificare a statutului politic extern al statului nostru, aderarea la structuri integraționiste, care prevăd restricționarea suveranității noastre și asumarea unor angajamente politice este posibilă doar printr-un referendum și cu condiția unui consens național durabil, așa cum au demonstrat un șir de state europene pe parcursul ultimilor 20 de ani”, a declarat Batrîncea.

Secretarul executiv al PSRM a amintit că însuși cancelarul Germaniei a vorbit despre inoportunitatea unei astfel de inițiative, lansate în acest moment.

“Această inițiativă pur populistă, „de partid”, a guvernării poate provoca destabilizarea situației din țară și dezbinarea societății pe criterii politice. Adoptarea unor decizii atât de serioase cu privire la vectorul de dezvoltare a țării trebuie realizată ținând cont și de regiunea transnistreană, or obiectivul de bază al RM este reintegrarea țării. Viitorul Moldovei este o chestiune sistemică pentru socialiști. Acesta prevede neutralitate, realizarea intereselor întregului popor moldovenesc multietnic de pe ambele maluri ale Nistrului. Răspunsurile la problemele acute ale societății reprezintă condiția principală pentru luarea deciziilor istorice”, a mai spus Vlad Batrîncea.

PSRM consideră că acum, mai mult decât oricând, este necesar să se depună toate eforturile pentru depășirea crizei economice, stabilirea și asigurarea securității alimentare în condiții noi, soluționarea problemei refugiaților din Ucraina, gestionarea crizei energetice în situația prețurilor înalte la resursele energetice și carburanți, pregătirea către campania agricolă de primăvară, precum și depășirea crizei din sistemul sănătății.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata