Rămași fără 500.000 lei, după ce le-au vândut „contractual” peste 125 tone de floarea soarelui

0

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii DGUP și INI, investighează cazul a două companii care nu și-au primit un total de peste 500.000 lei, după ce ar fi vândut peste 125 tone de semințe de floarea soarelui (video).

Deși ambele companii din Chișinău au încheiat contracte cu persoanele investigate, acestea nu le-au achitat banii promiși. Mai exact, în luna mai 2023, cumpărătorii au trimis camioanele să preia semințele, iar atunci când vânzătorii le-au spus că transferul de bani nu a fost primit încă, aceștia i-au mințit că ei de fapt au transferat banii, dar reținerea primirii lor de către vânzători ține de bancă și nu va dura mult.

Așa cum cumpărătorii le-au propus un preț mai avantajos decât cel pe piață, vânzătorii au acceptat tranzacția. Astfel, deși cumpărătorii își aveau înființată compania de doar aproximativ o lună, aceștia au înșelat astfel cele două companii la doar 12 zile distanță.

Acum, oamenii legii îl investighează în calitate de bănuit pe administratorul companiei cu vârsta de 30 de ani care ar fi cumpărat produsele, precum și una din persoanele cu vârsta de 31 de ani care stă în spatele acestor escrocherii. Cel din urmă este un fost deținut pentru omor, tâlhărie și escrocherie al penitenciarului din Taraclia. După eliberarea din penitenciar, acesta a fost reținut de Poliție, iar la solicitarea procurorilor PCCOSC a fost readus în detenție pentru 30 de zile, în Penitenciarul nr. 13-Chișinău pentru investigarea obiectivă a dosarului.

La rândul său, fostul deținut a comunicat cu un alt fost coleg de penitenciar la subiectul escrocheriei pe care ar fi comis-o. Mai exact, învinuitul l-a rugat pe fostul coleg să primească și să transmită sume de bani care ar fi provenit din achitările celor două companii înșelate, care au rămas și fără bani și fără cele peste 125 tone de semințe de floarea soarelui.

În ceea ce-l privește pe administratorul companiei care a cumpărat produsele, acesta a declarat că a fost contactat telefonic de către un cunoscut al unui prieten, care i-a promis bani pentru funcția acestuia de administrator. Sarcina bănuitului s-ar fi limitat la extragerea banilor din bancă și transmiterea lor altor persoane. Așa cum acesta era în căutarea unui serviciu, a acceptat oferta, fără ca să fi discutat în persoană cu „angajatorul” telefonic.


Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor făptașilor și tragerea lor la răspundere penală. În context, oamenii legii îndeamnă producătorii agricoli și comercianții să se abțină de la vânzarea produselor, în astfel de situații:

  1. Companiile care propun cumpărarea produselor nu au o durată lungă de activitate, ci ar putea avea doar una sau câteva luni de la înregistrare. Aceste date pot fi obținute din surse publice, inclusiv pe portalurile autorităților publice;
  2. Prețul propus spre cumpărare este mai avantajos decât cel mediu pe piață;
  3. Banii încă nu au fost transferați, prin confirmarea de către bancă a primirii plății, iar „cumpărătorii” deja sosesc cu camionul să preia marfa și pretind că banii au fost transferați, dar sunt anumite „rețineri la bancă.”
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata