Rata sărăciei absolute în Republica Moldova rămâne a fi înaltă, 11% din populaţie se află sub pragul sărăciei extreme

0

În pofida măsurilor întreprinse de stat, rata sărăciei absolute în Republica Moldova rămâne a fi înaltă. În anul 2020, aceasta era de 26,8%, înregistrând o creştere cu 1,6% faţă de situaţia din anul precedent, iar 10,8% din populaţie se află sub pragul sărăciei extreme.

Concluziile se conțin în Raportul cu privire la drepturile omului, prezentat miercuri, 11 mai, în Comisia parlamentară pentru drepturile omului și relații interetnice de Avocatul Poporului, Ceslav Panico.
Potrivit ombudsmanului, de sărăcie suferă majoritatea persoanelor cu dizabilităţi şi alţi beneficiari ai alocaţiilor sociale, precum şi 11,3% din copii, faţă de 10,8% din total populaţie.
”Criza pandemică, criza economică şi cea energetică a generat o creştere a preţurilor şi a aprofundat şi mai tare nivelul sărăciei în anul 2021. Consecinţele acestor crize şi răspunsul Guvernului la ele s-au făcut deja resimţite de către populaţie, având efecte devastatoare asupra persoanelor sărace şi a celor vulnerabile, afectând în mod disproporţionat persoanele în etate, persoanele cu dizabilităţi, persoanele fără un venit sau familiile cu venituri mici”, potrivit Avocatului Poporului.
Ombudsmanul constată că, în pofida creşterii veniturilor populaţiei, puterea de cumpărare a acesteia a scăzut din cauza majorării preţurilor de consum, tarifelor la resursele energetice şi la serviciile comunale. Beneficiarii de pensii, în special pensii de dizabilitate, beneficiarii de alocaţii sociale, părinţii care îşi cresc singuri copiii, cei care se află în concediul de îngrijire a copilului sau în situaţie de şomaj şi familiile cu copii şi cele care au copii cu dizabilităţi sunt cele mai afectate categorii de persoane.
Avocatul Poporului consideră că sunt necesare măsuri suplimentare, atât pe termen mediu, cât şi pe termen lung, orientate spre asigurarea protecţiei sociale şi susţinerea eficientă a grupurilor vulnerabile, în contextul creşterii continue a tarifelor la resursele energetice şi pentru serviciile comunale, a preţurilor la produsele alimentare şi la cele de consum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata