Republica Moldova urmează să adere la Convenția pentru soluționarea pașnică a conflictelor internaționale, semnată la Haga în data de 18 octombrie 1907. Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat recent coraportul privind proiectul de lege care reglementează această aderare.
Această Convenție este un tratat fundamental care stabilește cadrul legal și principiile pentru soluționarea pașnică a disputelor între state, având ca scop prevenirea recurgerii la violență în relațiile internaționale. Prin aderare, Republica Moldova se angajează să gestioneze conflictele prin mijloace diplomatice și legale.
Ca stat parte la acest tratat, Moldova va putea accesa mecanisme internaționale de mediere și arbitraj, contribuind astfel la menținerea securității și stabilității în regiune. De asemenea, aderarea va întări încrederea partenerilor externi și va consolida imaginea țării ca un promotor al păcii și securității internaționale.
Ministerul Afacerilor Externe subliniază că, în contextul statutului Moldovei de candidat la aderarea în Uniunea Europeană, acest pas reflectă angajamentul ferm pentru susținerea soluționării pașnice a conflictelor la nivel global.
Totodată, țara noastră a emis o rezervă cu privire la inaplicabilitatea prevederilor Convenției în relație cu teritoriul Kosovo, care nu este recunoscut oficial de Republica Moldova.
Actualmente, Convenția este semnată și ratificată de 124 de state, inclusiv toate țările membre ale Uniunii Europene.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!