Republica Moldova și Letonia a semnat un plan de parteneriat frontalier

0

Șefii autorităților de frontieră din Republica Moldova și Republica Letonia, Ruslan Gălușcă și Guntis Pujāts au semnat un Plan de Cooperare menit să consolideze relațiile bilaterale, dar și eforturile comune în domeniul gestionării eficiente a frontierelor.

Potrivit Poliției de Frontieră, în cadrul întrevederii online, reprezentanții celor două autorități de frontieră au discutat pe marginea planului semnat, abordând detaliile operaționale și strategice care vor fi implementate în perioada 2024-2025.

Parteneriatul bilateral va fi consolidat prin împărtășirea experienței în gestionarea crizelor la frontieră, inclusiv schimb de bune practici în diverse domenii cheie ale activității frontaliere.

Totodată, autoritățile își vor concentra eforturile asupra îmbunătățirii procedurilor de control și supraveghere la frontieră, cu o atenție specială acordată securității aeroportuare. De asemenea, va exista și un schimb de experiență în operațiunile de frontieră, inclusiv în utilizarea mijloacelor de supraveghere aeriană în situații tactice, pentru o coordonare eficientă în gestionarea frontierelor.

Cooperarea se extinde și în domeniul managementului resurselor umane, cu accent pe dezvoltarea capacităților profesionale și asigurarea unei abordări uniforme în procesul de pregătire a personalului de frontieră.

De asemenea, un punct important vizează continuitatea colaborării în domeniul K-9, abordând aspecte legate de antrenamente și pregătirea echipelor canine.

În încheierea discuțiilor, ambele părți au exprimat încrederea că acest parteneriat va aduce beneficii semnificative în promovarea securității și în consolidarea cooperării bilaterale pentru asigurarea ordinii și siguranței la frontieră.

La evenimentul de semnare a Planului de Cooperare a participat și ofițerul de legătură leton Pavels Rogozins, prezent la sediul Inspectoratului General.

Foto: Border.gov.md

gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata