Republica Moldova și Ucraina își unesc forțele în protecția mediului

0

În perioada 15-17 august, ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a efectuat o vizită oficială în Ucraina, pentru a întări colaborarea dintre cele două țări în domeniul protecției mediului, în contextul provocărilor cauzate de conflictele actuale.

Vizita a început la Odessa, unde Ministrul Sergiu Lazarencu și omologul său ucrainean, Ministrul Protecției Mediului și Resurselor Naturale, Ruslan Strelets, au semnat un acord privind implementarea Convenției privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier. Acordul subliniază angajamentul comun al celor două țări de a proteja mediul în fața provocărilor curente și de a colabora în gestionarea impactului acestora.

Vizita a continuat la Kyiv, unde cei doi miniștri au discutat despre intensificarea cooperării în domeniul protecției mediului, gestionarea eficientă a resurselor de apă și eforturile comune pentru combaterea poluării transfrontaliere. Au convenit asupra importanței stabilirii unei comunicări directe între angajații ministerelor și instituțiile de mediu din ambele țări, pentru a optimiza pregătirea și reacția la incidentele de mediu cu efecte transfrontaliere.

În cadrul vizitei, Ministrul Lazarencu a efectuat deplasări în orașele afectate de război, inclusiv Bucea și Borodianka, pentru a evalua impactul devastator al agresiunii asupra mediului și patrimoniului cultural. De asemenea, a vizitat Catedrala Transfigurării din Odessa, avariată în urma unui atac cu rachete, și Biserica Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Numit din Bucha, unde a exprimat solidaritate cu victimele de război. Craterul din Buda-Babynetska, rezultat din doborârea unei rachete inamice, a oferit o imagine clară a distrugerilor provocate.

Vizita a continuat la pepiniera forestieră din Zhytomyr, unde ministrul a avut ocazia să observe plantațiile de stejar și procesul de stratificare, esențial pentru pregătirea semințelor înainte de a deveni puieți.  Este remarcabil că, la doar câțiva kilometri distanță de zona afectată de război acum doi ani, pepiniera a fost reabilitată și transformată într-un exemplu de succes.

De asemenea, Ministrul Lazarencu, a vizitat un centru de pompieri forestieri dotat cu un sistem digitalizat avansat pentru stingerea incendiilor. Acest sistem utilizează camere pentru localizarea incendiilor, iar mașinile de pompieri sunt direcționate către locul incidentului pe baza coordonatelor GPS. Grație acestei tehnologii, timpul de reacție a fost redus semnificativ, iar eficiența în stingerea incendiilor din păduri a crescut cu 40%.

Un alt aspect al vizitei a fost observarea bunelor practici implementate în Ucraina, inclusiv centrele de recreere create pentru a descuraja picnicurile necontrolate în păduri. Pe marginea drumurilor au fost amenajate foișoare dotate cu facilități complete, precum cuptoare, mangale și sisteme de canalizare, toate disponibile gratuit pentru public. Aceste măsuri au contribuit la reducerea numărului de incendii în păduri și la scăderea cantității de gunoi lăsat în natură.

La finalul vizitei, Ministrul Lazarencu și omologul său ucrainean, au discutat despre nivelul apei în râul Nistru și activitatea grupului de lucru instituit la începutul verii. Nivelul apei în lacul de acumulare Novodnestrovsk a crescut cu aproape 20%, asigurând astfel rezervele de apă necesare și securitatea aprovizionării cu apă pentru ambele țări. Grupul de lucru va monitoriza în continuu și va propune acțiuni prompte pentru fiecare parte după necesitate.

Vizita Ministrului Mediului, Sergiu Lazarencu, a subliniat angajamentul continuu al Republicii Moldova de a sprijini și de a colabora cu Ucraina în domeniul protecției mediului, în fața provocărilor actuale și a contribuțiilor semnificative în conservarea patrimoniului natural și cultural.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata