Rețea care a introdus peste 45.000 de pachete de țigări din Moldova în România, condamnată cu pedepse reduse

0

Un dosar amplu de contrabandă cu țigări aduse ilegal din Republica Moldova în România s-a încheiat după aproape zece ani de anchete și procese. Curtea de Apel Iași a pronunțat decizia definitivă la 26 iunie 2026, iar acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat s-a prescris pentru toți cei 21 de inculpați.

Potrivit anchetatorilor, rețeaua ar fi introdus ilegal peste Prut 45.549 de pachete de țigări, însă timpul scurs de la comiterea faptelor până la pronunțarea unei decizii definitive a făcut ca cea mai gravă acuzație să nu mai poată fi aplicată.

Opt dintre inculpați au scăpat de răspundere penală pentru toate faptele, iar ceilalți au primit pedepse mai mici decât cele stabilite inițial, unele fiind cu suspendare.

Potrivit anchetei, gruparea a activat timp de aproximativ șapte luni, între mai și 7 decembrie 2016, în zona satelor Bosia și Ungheni din județul Iași. Țigările erau aduse din Republica Moldova printr-o metodă neobișnuită: membrii rețelei întindeau o sfoară peste râul Prut, folosind o lansetă de pescuit, iar ulterior coletele învelite în folie neagră erau trase pe malul românesc.

Țigările erau preluate de persoane care intrau în apă, apoi transportate cu căruțe și depozitate în mai multe gospodării din localitățile Bosia, Ungheni și Golăiești. Ulterior, marfa era transportată spre municipiul Iași, cu ajutorul unor persoane care verificau traseele pentru a evita controalele Poliției.

Anchetatorii au stabilit că membrii grupării foloseau un limbaj codificat în discuțiile telefonice, țigările fiind denumite „puturoase”, iar cantitățile – „baxuri”. Procurorii DIICOT au documentat activitatea rețelei prin interceptări, supraveghere tehnică și trei acțiuni de prindere în flagrant.

În urma investigațiilor au fost documentate zece transporturi ilegale de țigări, iar prejudiciul adus bugetului de stat a fost estimat inițial la aproximativ 545.880 de lei.

Perchezițiile au avut loc în decembrie 2016, în comuna Ungheni din România. Polițiștii de frontieră și procurorii DIICOT au ridicat 21 de persoane, telefoane mobile, două vâsle, un dispozitiv de vedere pe timp de noapte și aproape 3.000 de pachete de țigări nedeclarate.

Dosarul a ajuns în instanță după doi ani de investigații. Procesul a inclus zeci de termene de judecată, unele amânate din cauza problemelor de citare a unuia dintre inculpați. În timp ce cauza era examinată, termenele de prescripție pentru unele infracțiuni s-au împlinit.

În final, Curtea de Apel Iași a menținut doar condamnările pentru contrabandă, reducând pedepsele pentru mai mulți inculpați. Instanța a motivat că trecerea unei perioade îndelungate de la comiterea faptelor reduce necesitatea aplicării unor sancțiuni mai severe.

Astfel, după aproape un deceniu de la destructurarea rețelei, niciunul dintre cei 21 de inculpați nu mai poate fi condamnat pentru constituirea unui grup infracțional organizat, iar opt persoane au fost exonerate complet de răspundere penală.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata