Rețea de droguri destructurată la Chișinău: substanțe vândute în apropierea școlilor și liceelor

0

O grupare implicată în distribuirea de droguri pe teritoriul municipiului Chișinău, inclusiv în apropierea instituțiilor de învățământ, a fost destructurată în urma unei operațiuni desfășurate de Direcția Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații (INI), împreună cu polițiștii și procurorii din Strășeni.

Timp de aproximativ o lună, oamenii legii au monitorizat activitatea a doi tineri de 18 și 20 de ani, originari din nordul țării, studenți la un colegiu și, respectiv, la o universitate din Capitală. Aceștia ar fi fost recrutați într-o rețea de trafic de droguri coordonată prin aplicația Telegram.

Pentru a-și ascunde activitatea, suspecții au închiriat un apartament în Chișinău, folosit ca punct de depozitare, porționare și ambalare a substanțelor interzise. Potrivit probelor, drogurile erau ridicate în cantități angro din ascunzișuri, apoi transportate la apartament, unde erau divizate în doze de aproximativ un gram și ambalate în pachete ce imitau ambalaje de dulciuri.

Ulterior, substanțele erau plasate în diverse ascunzișuri din oraș, în special în zonele din apropierea instituțiilor de învățământ, de unde erau preluate de consumatori.

La 10 iunie, cei doi suspecți au fost prinși în flagrant în timp ce plasau pachete cu substanțe interzise. În urma percheziției corporale, asupra lor au fost găsite telefoane mobile și droguri de tip PVP.

În cadrul percheziției efectuate la apartamentul închiriat, polițiștii au ridicat cântare electronice de precizie, peste 500 de pachețele destinate ambalării drogurilor, precum și substanțe de tip hașiș și PVP.

De asemenea, au fost identificate 25 de ascunzișuri deja pregătite cu droguri destinate distribuției. Valoarea estimată a substanțelor scoase din circuit depășește 400.000 de lei pe piața neagră.

Cei doi suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile și riscă pedepse între 7 și 15 ani de închisoare, dacă vinovăția lor va fi demonstrată în instanță.

Reamintim că orice persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata