România importă energie din Ucraina cu sprijinul Energocom după oprirea unui reactor de la Cernavodă

0

Compania românească Nuclearelectrica a achiziționat energie electrică din Ucraina printr-un mecanism realizat cu sprijinul Energocom, furnizorul de energie din Republica Moldova, pentru a compensa deficitul provocat de oprirea temporară a Unității 1 de la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă.

Potrivit companiei, energia importată va contribui la acoperirea necesarului de consum și la diminuarea impactului asupra pieței românești de energie.

Nuclearelectrica precizează că parteneriatul cu Energocom este unul de durată, fiind consolidat prin Memorandumul de Înțelegere semnat în 2023, care are ca obiectiv întărirea rezilienței energetice și sprijinul reciproc dintre cele două companii, dar și dintre România și Republica Moldova.

„Cooperarea actuală reflectă caracterul reciproc și durabil al acestui parteneriat. Așa cum România și Nuclearelectrica au contribuit la asigurarea securității energetice a Republicii Moldova, sprijinul acordat în prezent de Energocom demonstrează importanța relațiilor bilaterale construite pe solidaritate”, se arată în comunicatul companiei.

Importul de energie are loc într-un context regional dificil, marcat de seceta severă și de scăderea debitului Dunării. În România, autoritățile au instituit stare de alertă în sectorul energetic pentru luna august, după ce debitul fluviului a coborât la aproximativ 1.600 de metri cubi pe secundă.

Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă utilizează apa Dunării pentru răcirea reactoarelor, iar reducerea debitului afectează funcționarea instalațiilor. În mod obișnuit, cele două reactoare ale centralei asigură aproximativ 20% din producția de energie electrică a României, însă oprirea temporară a Unității 1 a redus cantitatea de energie disponibilă în sistem.

Și Republica Moldova se află în stare de alertă în sectorul energetic, instituită la 28 iulie pentru o perioadă de 30 de zile. Decizia autorităților a fost determinată de perturbările de pe piața regională a carburanților, generate de creșterea prețurilor internaționale la petrol și motorină, conflictul din Orientul Mijlociu, întreruperea temporară a livrărilor de țiței kazah prin terminalul Novorossiisk, precum și de nivelul scăzut al Dunării.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata