România și Ucraina au ajutat la evacuarea cetățenilor moldoveni din Gaza

0

Cei 36 de moldoveni evacuați din Fâșia Gaza vor fi transportaţi astăzi la Bucureşti, împreună cu cetăţenii români, cu o cursă aeriană specială organizată de Ministerul Afacerilor Externe din România. Ulterior, persoanele evacuate vor fi preluate cu un autocar pus la dispoziţie de autorităţi.

Evacuarea moldovenilor din Fâșia Gaza a avut loc la solicitarea Ambasadei Ucrainei în Israel. Cel puțin asta susține ambasadorul țării vecine la Tel Aviv, Evghenii Korniciuk. Potrivit oficialului, operațiunea de evacuare ar trebui să se încheie joi.

„Primul grup de cetățeni (ucraineni n.r) a primit permisiunea de a evacua din Gaza – 101 oameni, din cei 367 care au solicitat să plece. Ceilalți am primit promisiuni că vor fi eliberați miercuri. De asemenea, la cererea noastră, 51 de cetăţeni ai Republicii Moldova sunt evacuați”, a declarat marți ambasadorul într-un comentariu pentru Ukrinform.

Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a remarcat că nu poate dezvălui detalii, deoarece procesul de evacuare a cetățenilor este încă în desfășurare.

„Sunt profund recunoscătoare președinților Klaus Iohannis și Volodimir Zelenski pentru sprijinul României și Ucrainei în misiunea noastră de aproape o lună de evacuare a cetățenilor moldoveni din Fâșia Gaza”, a scris președintele Maia Sandu pe X/Twitter.

Recent, autorităţile din Egipt au publicat o nouă listă în care este permisă evacuarea începând de ieri a altor 636 de cetăţeni străini din 8 ţări. Evacuarea a fost suspendată în weekend după ce Israelul a comis un atac aerian asupra unei ambulanţe aparţinând Crucii Roşii palestiniene.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata