Rușii susțin că au mai cucerit două sate în estul Ucrainei

0

Ministerul rus al Apărării a anunțat, luni, că armatele sale au cucerit încă două localități în estul Ucrainei, una în regiunea Harikov, alta în regiunea Donețk, transmite oficiosul Kremlinului, Tass.

Armata lui Putin își continuă avansul în estul Ucrainei, în încercarea de a rupe linia frontului în regiunile Donețk și Harikov. „Unitățile grupului Vest au eliberat localitatea Stepovaya Novoselovka din regiunea Harikov, iar grupul de luptă Centru a cucerit localtiatea Novopokrovskoe, din regiunea Donețk”, trasnmit rușii.

Rușii au declanșat o adevărată ofensivă în direcția Harikov încă de la începutul acestei veri, încercând să cucerească orașul Volceansk, deschizând astfel calea către cel de-al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, dar armata Kievului a reușit să oprească avansul acolo. După ce forțele militare ruse s-au regrupate, și-au orientat eforturile către localități mai mici, dar strategice.

Duminică, Ministerul rus al Apărării a indicat în raportul său zilnic că trupele ruse au cucerit localitatea Spirne, în apropierea oraşului Lugansk, aflat deja sub controlul Moscovei, şi a aşezării Novoaleksandrovka, situat în apropiere de Oceretino.

Cele două sate sunt situate în sectoare diferite ale frontului, ilustrând extinderea eforturilor ruseşti pentru a cuceri Donbasul, estul industrial al Ucrainei, unde se desfăşoară luptele în mod special. Sâmbătă, armata rusă revendicase deja capturarea sătucului Sumî, din apropierea oraşului minier Toreţk, una din axele principale de atac în prezent.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata