Salvatori din Rezina reușesc să scoată din prăpastie un bărbat în vârstă de 77 de ani, dispărut timp de trei zile

0

Salvatorii din raionul Rezina au salvat un bărbat în vârstă de 77 de ani, care a сăzut într-o prăpastie. Cazul a fost raportat în după amiaza zilei de 7 februarie 2024 în localitatea Lalova. Apelul de la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:47.
Potrivit primelor informați, persoana în etate nu a fost de găsit timp de trei zile acasă, iar vecinii au alertat dispariția acestuia. În urma căutărilor efectuate de organele de drept, bărbatul a fost depistat într-o surpătură din preajma satului.
La fața locului au ajuns două echipe de salvatori, care au stabilit că persoana în stare conștientă se afla la o adâncime de aproximativ 30 de metri.
Angajații IGSU au reușit în mai puțin de 30 de minute să extragă persoana la suprafață. Medicii, care au ajuns la fața locului i-au acordat îngrijiri necesare, iar ulterior bărbatul a fost transportat la spitalul raional.
Cauza și circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata