Senatorii americani au blocat proiectul de lege prin care SUA ar fi trimis un ajutor de 60 de miliarde de dolari Ucraine

0

Senatul SUA au blocat din nou adoptarea unui proiect bipartizan negociat vreme de luni de zile, prin care s-ar fi deblocat ajutoare pentru Ucraina și Israel și ar fi deschis calea pentru o reformă a politicilor de la granița SUA, scrie Reuters.

Republicanii au solicitat inițial adoptarea acestui proiect cu insistență, condiționând aprobarea sa de includerea în legislație a sprijinului militar pentru Ucraina și Israel. Pentru a putea fi aprobat, pachetul are nevoie de 60 de voturi, iar democrații au doar 51 dintre acestea. Doar patru senatori republicani au votat pentru aprobarea pachetului.

Proiectul de lege de 118 miliarde de dolari i-ar fi acordat președintelui o nouă putere de a închide granița atunci când traversările zilnice ale graniței trec de o anumită limită, accelerând totodată procesul de revizuire a azilului, care ar fi putut duce la deportarea mai rapidă pentru mulți migranți.

Respingerea acestui proiect a deschis posibilitatea ca Senatul să voteze, joi, un pachet mai mic, de 96 de miliarde de dolari care include doar ajutoare pentru Ucraina și Israel, dar care elimină prevederile legate de imigrație și graniță.

Chiar dacă ar trece de Senat, el tot ar mai avea nevoie și de votul Camerei Reprezentanților, unde speakerul Mike Johnson, un apropiat al lui Donald Trump, a declarat inițial că va refuza să îl supună la vot. Ulterior, Johnson a spus că așteaptă mai întâi să vadă ce se întâmplă în Senat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata