Șefa statului solicită sancțiuni mult mai dure pentru provocarea incendiilor de vegetație

0

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va solicita Parlamentului să introducă, în regim de urgență, sancțiuni mult mai dure pentru provocarea incendiilor de vegetație, inclusiv privarea de ajutor de stat a agenților economici care se fac vinovați de aceste dezastre. Într-un mesaj făcut public, Președinta Maia Sandu precizează că ieri, în drum spre Glodeni, unde a fost într-o vizită de lucru, a văzut imagini devastatoare – zeci de miriști, pajiști și păduri în flăcări.

Iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a informat că, doar într-o singură zi, în toată țara au fost în jur de 500 de incendii de vegetație: într-un sat a ars cimitirul, iar în alt sat, din cauza incendiului pe care l-a provocat, a murit o bătrână.

„Moldova se sufocă în fum, iar această practică de-a dreptul criminală poluează mediul, produce pagube materiale și face victime. Toate aceste incendii, care distrug sute de hectare de terenuri și de pădure, și care amenință mai multe localități, au fost provocate de oameni. Solicit Parlamentului să introducă în regim de urgență sancțiuni mult mai dure pentru acest gen de infracțiuni”, menționează șefa statului în mesajul său.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata