Serviciul Vamal testează bodycamere pentru sporirea siguranței funcționarilor vamali

0

Serviciul Vamal anunță că a demarat un proiect pilot, la postul vamal Leușeni, de testare a echipamentului staționar și a 24 unități de bodycameră 4G cu care vor fi dotați funcționarii vamali din prima și a doua linie de control. Echipamentul este destinat pentru sporirea siguranței proprii în desfășurarea atribuțiilor de serviciu a funcționarilor vamali.

Responsabilii menționează că la prima etapă, proiectul pilot de testare a camerelor de corp pentru funcționari a fost demarat la postul vamal de frontieră Leușeni, dar ulterior urmează să fie dotați și ofițerii vamali din a doua linie de control.

„Funcționarii vamali au fost instruiți cu privire la utilizarea camerelor și funcționalitățile acestora, ce au drept scop sporirea nivelului de protecție și securitate a funcționarilor vamali în procesul de depistare și documentare a cazurilor de contrabandă și încălcare a legislației vamale.

Dispozitivele video corporale vor fi expuse în mod vizibil și deschis în procesul de efectuare a controlului vamal, pentru a descuraja și contracara tentativele de fraudare a legislației vamale. Înregistrarea video va fi pornită în mod obligatoriu la investigarea la fața locului a infracțiunilor și contravențiilor, efectuarea perchezițiilor și atunci când există pericol pentru viața și securitatea funcționarilor vamali.

Totodată, înregistrările video vor putea fi utilizate în calitate de probă/mijloace materiale de probă pentru constatarea existenței sau inexistenței contravenției/infracțiunii sau a altor încălcări ale legislației”, se arată ăn comunicatul emis de Serviciul Vamal.

Mijloacele moderne de control, și anume 24 unități de bodycameră 4G cu care vor fi dotați funcționarii vamali din prima și a doua linie de control, pentru sporirea siguranței proprii în desfășurarea atribuțiilor de serviciu, au fost donate Serviciului Vamal al Republicii Moldova de către Japan Tobacco International (JTI).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata