Sindicatele, către Guvern: Considerăm inadmisibilă încălcarea principiilor parteneriatului social în condițiile unei situații social-economice dificile a populației din țară

0

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) este nedumerită și îngrijorată în legătură cu tergiversarea aprobării de Guvern a proiectului Hotărârii care prevede stabilirea cuantumului minim în mărime de 3500 de lei, începând cu 1 februarie curent.
”Cu regret, constatăm că subiectul în cauză nu a fost inclus nici pe ordinea de zi a ședinței Guvernului din 16 februarie curent, deși proiectul a fost elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și supus procesului de avizare încă la începutul anului 2022”, se menționează într-o declarație a CNSM.
Sindicaliștii amintesc că majorarea cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real este un angajament comun al partenerilor social – Guvern, Sindicate și Patronate.
”Considerăm inadmisibilă încălcarea principiilor parteneriatului social în condițiile unei situații social-economice dificile a populației din țară. Or, pentru 12 luni ale anului 2021, inflația a constituit tocmai 13,94%, iar conform prognozelor Băncii Naționale a Moldovei pentru anul curent acest indicator va crește în continuare, până la 18,8 la sută, ceea ce va afecta dezastruos nivelul de trai al populației”, susțin sindicatele.
Potrivit acestora, majorarea cuantumului minim garantat va constitui o măsură importantă de motivare a personalului din sectorul real, care, conform datelor Biroului Național de Statistică pentru septembrie 2021, beneficiau de un salariu mediu lunar mai mic de 4000 de lei.
CNSM solicită insistent Guvernului stabilirea noului cuantum minim garantat al salariului în sectorul real în mărime de 3500 de lei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata