Solidaritate cu poporul ucrainean: Expoziții documentare vernisate la Muzeul de Istorie al Orașului Chișinău

0

Două expoziții documentare ce marchează data tragică din 24 februarie, când se împlinesc doi ani de la începutul războiului din Ucraina, au fost vernisate la Muzeul de Istorie al Orașului Chișinău.

Este vorba despre expoziția „War up close”(Război în apropiere) și „Fracture. Ukraine” (Fractura. Ucraina), organizate de Ambasada Ucrainei în Republica Moldova, în colaborare cu Muzeul de Istorie al Orașului Chișinău, sub egida Direcției Cultură a Primăriei Chișinău.

Lucrările prezintă tururi virtuale cu imagini ale infrastructurii, complexelor locative și monumentelor de patrimoniu cultural distruse, dar și obiecte-atribute de război, care au devenit mărturii pentru istorie. În cadrul evenimentului, mai multe personalități din domeniul culturii și-au exprimat solidaritatea cu poporul ucrainean și susținerea spiritului oamenilor din țara vecină.

„Din prima zi a invaziei Rusiei în țara vecină, am condamnat acest război. Din prima zi, noi, municipalitatea, ne-am implicat la maximum pentru a ajuta cetățenii ucraineni, care se refugiau în țara noastră. Am amenajat în timp record 45 de centre de plasament, pe care Primăria Chișinău le gestiona împreună cu mai mulți parteneri externi, agenți economici, antreprenori. În prezent, ajutorul municipalității continuă. Este vorba despre suportul pe care îl oferim în angajarea cetățenilor ucraineni, care s-au stabilit la Chișinău, încadrarea copiilor în școli și grădinițe”, a scris Ion Ceban pe rețelele sociale.

Cele două expoziții pot fi vizitate la Muzeul de Istorie al Orașului Chișinău, cunoscut și ca Turnul de apă, până în 12 martie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata