Tabăra „Poienița Veselă” din Dănceni și-a deschis porțile pentru sezonul estival

0

Tabăra constantă „Poieniţa Veselă” din satul Dănceni, raionul Ialoveni, din subordinea Primăriei Chişinău, și-a început activitatea în acest sezon estival din data de 8 iunie, urmând să activeze până pe 28 august.

„În total vor fi organizate șapte schimburi a câte zece zile fiecare. În acest sezon estival, capacitatea taberei este de circa 500 de locuri”, amintește Ion Ceban.

Costul unui bilet la Tabăra „Cireșarii” este de 3.700 de lei, dar părinții achită doar 20% din valoarea acestuia, ceea ce constituie 740 de lei.

„Zilnic, copiii sunt implicați într-o varietate de activități distractive, jocuri, competiții, concursuri, instruiri, ateliere de creație, scăldat și multe altele. De asemenea, copiii beneficiază de condiții excelente de cazare și mâncare gustoasă”, adaugă Primarul General.

În context, Ion Ceban, informează că şi celelalte două tabere constante din afara orașului, gestionate de municipalitate, își continua activitatea. Este vorba despre „Alunelul” și „Cireşarii”.

Invităm părinții din municipiu să exploreze oportunitățile de tabere și programe educaționale disponibile pentru copiii lor, pe site-ul extrascolar.md

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata