Tânăr condamnat la 10 ani de închisoare pentru trafic de droguri

0

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 15 iulie 2022, un tânăr din Chișinău, în vârstă de 27 ani, a fost condamnat la închisoare pe un termen de 10 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, fiind învinuit de trafic ilicit cu droguri, săvârșit în scop de înstrăinare și în proporții deosebit de mari (infracțiunii prevăzute de art. 2171 alin. (4) din Codul penal).

Concomitent, la pronunțarea sentinței, instanța de judecată a aplicat în privința inculpatului și pedeapsa complementară sub formă de privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate legată de producerea, prepararea, prelucrarea, păstrarea sau expedierea drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora, pe un termen de 5 ani.

Așadar, potrivit schemei infracționale implementate de către inculpat, acesta a fost învinuit de către procurorii din cadrul Procuraturii mun. Chișinău că, în ianuarie 2022, acționând în scopul înstrăinării drogurilor, în timp ce se afla în sectorul Botanica al capitalei, a împărțit în prealabil în doze mai mici cantități diferite de droguri, pe care le-a transportat și ascuns în diferite locuri din mun. Chișinău, după care transmitea localizarea și pozele cu locul aflării drogurilor consumatorilor finali.

Astfel, în rezultatul percheziției corporale asupra inculpatului au fost depistate și ridicate 6 pachețele cu 5, 49 grame de droguri, iar la domiciliul acestuia au fost depistate și ridicate 23 pastile Extasy, cu masa totală de 14,12 grame.

Prin urmare, la pronunțarea sentinței de condamnare, instanța de judecată a dispus nimicirea drogurilor, recunoscute în calitate de corp delict în cadrul cauzei penale, atunci când sentința va deveni irevocabilă.

Concomitent, instanța a dispus încasarea din contul inculpatului în beneficiul statului a sumei de 19 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare suportate pentru expertizele efectuate în cadrul procesului penal.

Precizăm că, pe parcursul efectuării urmăririi penale pe caz și examinării dosarului penal în instanța de judecată, inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv, măsură care i-a fost prelungită de către instanța de judecată până la rămânerea definitivă a sentinței de condamnare.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile, prin intermediul Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani).

Notă:

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata