Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a promulgat pe 23 aprilie o lege care oferă garanții și beneficii suplimentare foștilor conducători ai regiunii transnistrene, inclusiv indemnizații lunare pe viață, protecție de stat și alte facilități materiale.
Documentul vizează foștii „președinți” ai regiunii, foștii „vicepreședinți”, dar și foștii șefi ai așa-numitului Soviet Suprem, precum și membrii familiilor acestora, în anumite condiții. O parte dintre beneficii sunt condiționate de vârsta de pensionare sau de prezența în regiune cel puțin 183 de zile pe an.
Potrivit prevederilor, foștii demnitari vor primi indemnizații lunare calculate în funcție de salariile actuale ale funcțiilor echivalente, protecție de stat pe viață, asistență medicală gratuită și compensații pentru tratamente balneare. De asemenea, aceștia vor beneficia de asigurare de viață și sănătate, consilieri personali plătiți din buget și transport oficial cu șofer.
Legea include și excepții, excluzând persoanele condamnate după finalizarea mandatului sau cele care nu respectă criteriul de rezidență. În acest context, fostul lider Evgheni Șevciuk nu va putea beneficia de prevederi.
Printre beneficiari se regăsesc și foști lideri precum Igor Smirnov, dar și alți exponenți ai conducerii locale din trecut.
Documentul prevede, de asemenea, facilități suplimentare pentru primii lideri ai regiunii, inclusiv compensații unice și fonduri pentru tratamente medicale în afara teritoriului. Legea urmează să intre în vigoare imediat după publicarea oficială.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!
