Tkaciuk acuză: „Școala moldovenească, distrusă de frustrați cu putere”

0

”Educația, știința și domeniul inovației din Moldova au devenit de mult un poligon de testare pentru cele mai represive practici. Toți văd acest lucru: elevii, profesorii, studenții, cercetătorii – toți, în egală măsură, au ajuns sub presiunea unui obscurantism fabricat și a complexelor psihologice periculoase ale șefilor care se succed unii pe alții”.

Declarația a fost făcută de unul dintre lideri ai Blocului Alternativa, Mark Tkaciuk, doctor în științe istorice, profesor universitar, cercetător în politici publice și dezvoltare regională.

Potrivit lui Tkaciuk, alternativa la această stare de lucruri este noul proiect ”Moldova – teritoriul cunoașterii”, care este o prioritate strategică pentru modernizarea a țării.

”Moldova – teritoriul cunoașterii” înseamnă trei direcții strategice.

Prima: profesorul, lectorul, cercetătorul nu sunt doar persoane în vârstă care merită compasiune și înțelegere. Ei sunt sprijinul moral și fundamentul competenței în țara noastră, ceea ce presupune investiții personale în formarea profesională și în prestigiul social, dar și atragerea tinerilor în acest domeniu.

A doua: spațiul cunoașterii și al iluminării este întreaga țară. Asta înseamnă că primăria nu este doar locul unde se află administrația și cimitirul. Ea trebuie să fie un nucleu al educației și formării. Dacă nu există o școală primară, un centru de dezvoltare pentru copii și tineri – nu poate exista o primărie funcțională. Pe de altă parte, universitățile nu trebuie să fie doar apanajul capitalei, ci și o misiune a regiunilor, orientate spre parteneriate educaționale cu țările vecine – România și Ucraina – inclusiv pentru atragerea studenților din aceste state.

A treia: nu poate exista un sistem educațional competitiv fără dezvoltarea științei și a inovației. Se știe că doar atunci, când investițiile în știință ating cel puțin 2% din PIB, aceasta începe să influențeze procesul educațional. Astăzi, acest indicator în Moldova este de 10 ori mai mic”, a explicat Mark Tkaciuk.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata