Transport gratuit pentru participanții la acțiunea „Regimentul Nemuritor”, care va avea loc în 9 mai

????????????????????????????????????
0

Doritorii de a participa la acțiunea „Regimentul Nemuritor”, dedicată Zilei Victoriei, au posibilitatea să ajungă la eveniment cu transport gratuit, pus la dispoziție de către organizatori. Transportul va circula marți, între orele 08:00 și 10:00, din toate sectoarele capitalei și până la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare cu strada Ismail, au comunicat organizatorii pentru primul.md.

Astfel, din sectorul Buiucani, mijloacele de transport vor porni de la fostul cinematograf „Flacăra”, de pe strada Ion Creangă, și se vor îndrepta pe străzile Ștefan cel Mare și București (Institutul de Medicină Urgentă).

Alte mijloace de transport vor porni de la Centrul comercial „Zorile”, de pe strada Calea Ieșilor, și se vor îndrepta spre străzile Mihai Viteazul, Albișoara și Ismail.

Cei care locuiesc în sectorul Râșcani al capitalei vor putea lua transportul de lângă Complexul Memorial „Feciorilor patriei – memorie veşnică” (Parcul Afgan), care va circula pe următorul traseu: bd. Moscova, Grigore Vieru, străzile Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, Columna și Ismail. De asemenea, transportul va porni din preajma Pieței Ceucari, din cartierul Poșta Veche, strada Socoleni 9 și se va deplasa pe lângă Circ, strada Bănulescu-Bodoni, bulevardul Ștefan cel Mare, până la intersecția cu strada Ismail.

Din sectorul Ciocana, transportul va porni de pe bulevardul Mircea cel Bătrân (stația terminus) și va circula pe străzile Alecu Russo, Bogdan Voievod, Grigore Vieru, Albișoara, Columna și Ismail.

Totodată, din sectorul Botanica al Chișinăului, mijloacele de transport vor porni de pe Bulevardul Dacia (Porțile Orașului) și se vor îndrepta pe străzile Ștefan cel Mare (Academia de Științe a Moldovei) și Ismail. Alte mijloace de transport vor porni de pe bulevardul Traian (întoarcerea troleibuzelor) și se vor îndrepta spre bd. Decebal, străzile Iuri Gagarin, Cantemir și Ismail.

Iar din cartierul Telecentru, transportul va porni de la Podul Telecentru și va circula pe străzile Miorița, Gheorghe Asachi și Ismail din Chișinău.

Președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, îi invită pe toți la marșul „Regimentul nemuritor”, care se va desfășura marți, 9 mai, ora 10:00, la Chișinău. Oamenii sunt așteptați la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare și strada Ismail, după care vor porni în marș spre Complexul Memorial „Eternitate”, pentru a depune flori și pentru a participa la evenimentele dedicate Zilei Victoriei.  Ilan Șor a accentuat că aceasta nu va fi o acțiune de partid, ci un gest de cinstire a memoriei celor care și-au dat viața în numele păcii.

Sursa: primul.md

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata