Un alt drum important dintr-un sat din Orhei a fost renovat prima dată (FOTO)

0

Se lucrează de zor în comuna Zorile din raionul Orhei. Un alt drum important din satul cu aceeași denumire, care leagă centrul localității de mai multe obiective importante cum ar fi punctul medical, grădinița, școala, parcul și primăria, a fost renovat pentru prima dată de la destrămarea Uniunii Sovietice încoace. Reparația acestei artere este un obiectiv inclus în Strategia de dezvoltare a raionului Orhei pentru anii 2022-2027, intitulată „Raionul Orhei, raion de vis”, iar comuna Zorile este prima localitate în care a demarat implementarea acestei strategii. Recent, la Zorile, a fost amenajat un parc și construită o estradă, unde atât copiii, cât și vârstnicii au posibilitatea să petreacă timp liber de calitate, alături de cei dragi.

Localnicii spun că sunt foarte bucuroși că drumul a fost renovat după ani buni de așteptare.

„Suntem extrem de fericiți, locuiesc pe strada renovată, care, până nu demult, era plină de gropi și noroi. Copiii au unde se plimba cu bicicleta, cu rolele, ceea ce este foarte bine”, a menționat o tânără. 

„Era tare greu anterior. Era glod, greu de mers. Suntem foarte mulțumiți. De când primarul și echipa Partidului „ȘOR” administrează satul nostru, multe s-au schimbat în bine”, a spus o altă femeie. 

„Locuiesc în acest sat de 20 de ani. Drumul a fost foarte rău, când ploua, era plin de băltoace. Trebuia să mergi cu cizme de cauciuc. Acum e frumos, e luminat. Mulțumim!”, a afirmat o pensionară.

Potrivit primarului comunei Zorile, Igor Panfil, suprafața drumului renovat este de 3700 de metri pătrați, iar costul lucrărilor de construcție se ridică la 3,2 milioane de lei. Pe strada proaspăt reparată locuiesc aproximativ 15 familii. Primarul mai spune că proiectele bune nu se opresc aici.

„Suntem foarte bucuroși de toate realizările care au loc. Drumul este calitativ. Lucrurile bune nu se opresc aici. La școala din localitate se montează pavajul și urmează să fie schimbat gardul. A fost renovat centrul de sănătate. Urmează să mai renovăm un drum”, a precizat primarul comunei Zorile, Igor Panfil. 

Totodată, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a menționat că scopul implementării proiectelor incluse în Strategia de dezvoltare a raionului Orhei are scopul de-ai întoarce acasă pe moldovenii plecați în străinătate.   

„Oricât de complicate ar fi timpurile în care trăim, vom găsi putere, energie, credință pentru a realiza tot ce ne-am propus. Reparația drumurilor și rezolvarea altor probleme presupune un efort deosebit. Toate aceste proiecte sunt realizate la inițiativa lui Ilan Șor și, împreună, am luat decizia ca in fiecare an 12-14 localități din raionul Orhei să se beneficieze de investiții masive. Astfel, timp de șase ani, în toate cele 74 de localități din Orhei vor beneficia de acest program. Atât timp cât vor fi împreună, nimic nu ne poate sta în cale”, a declarat Dinu Țurcanu.

În context, liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, la inițiativa căruia sunt implementate cele mai mari și importante proiecte în municipiul și raionul Orhei, susține că are o satisfacție enormă atunci când promisiunile făcute de echipa sa sunt îndeplinite și asta îl ambiționează să-și dorească să realizeze mai mult pentru toate localitățile administrate de primarii Partidului „ȘOR”, dar și pentru celelalte localități din țară. 

„Știu cât de important este ca fiecare sat și oraș să aibă drumuri bune. De asta facem tot ce ne stă în puteri pentru a ne respecta promisiunile și pentru a le îndeplini oamenilor dorința de a avea parte de străzi renovate și iluminate.  Drumul renovat ne desparte de trecut și ne oferă șansa unui viitor luminos. Este un drum important, care leagă centrul localității de mai multe obiective importante pentru sat cum ar fi: punctul medical, grădiniță, școala, parcul și primăria. Dar, cel mai important, acest drum ne leagă de noi și noi realizări care vor urma de acum înainte. Le urez localnicilor multă sănătate și să se bucure de el”,  a menționat Ilan Șor.

Anterior, în comuna Zorile, din care face parte satul cu aceeași denumire, precum și Inculeț și Ocnița-Țărani, echipa Partidului „ȘOR” a adus lumina pe străzi și a construit terenuri de joacă pentru copii. Totodată, în această comună, a fost implementat proiectul „Magazine sociale”, iar, recent, a fost asfaltată o altă porțiune importantă din localitate. 

Potrivit Strategiei de dezvoltare durabilă a raionului Orhei, echipa Partidului „ȘOR” își propune ca, în 2022, să modernizeze următoarele localități: Zorile, Ocnița-Țărani, Inculeț, Bulăiești, Mîrzești, Mîrzaci, Morozeni, Breanova, Ghetlova, Hulboaca, Noroceni, Biești, Cihoreni și Slobozia-Hodorogea. Până în 2027, vor fi dezvoltate toate localitățile din raion.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata