Un autoturism căutat pe INTERPOL, depistat la trecerea frontierei moldo-române

0

Ieri seara, polițiștii de frontieră au depistat în cadrul controlului un automobil, dat în urmărire internațională de către autoritățile italiene. Conform sarcinii Interpol, mașina a fost indisponibilizată până la clarificarea situației. 

Astfel, în punctul de trecere a frontierei Leușeni, pentru autorizarea trecerii frontierei de stat, pe sensul de intrare în R. Moldova, s-a prezentat un bărbat cu dublă cetățenie (MDA/ROU), în vârstă de 37 de ani. Acesta conducea un microbuz cu remorcă, unde și era transportat un Lexus, fabricat în anul 2018.

În timpul verificării actelor de călătorie și a celor pe mijloacele de transport, polițiștii de frontieră au semnalat că autoturismul figurează în baza de date INTERPOL, ca fiind căutat de către autoritățile Republicii italiene.

În prezent, cercetările continuă, cetățeanului s-a permis intrarea în Moldova doar că fără mijlocul de transport, până la stabilirea tuturor circumstanțelor și luarea unei decizii legale pe fapt.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata