ÎM Regia „Exdrupo” a executat lucrări de reparație și întreținere a infrastructurii rutiere din mun. Chișinău

0

Lucrări de reparație și întreținere a infrastructurii rutiere din municipiul Chişinău, au fost executate și pe parcursul săptămânii trecute de ÎM Regia „Exdrupo”.

Potrivit primarului general Ion Ceban, săptămâna precedentă au fost inițiate acțiunile de lichidare a situațiilor de avariere a carosabilului cu beton asfaltic rece.

„Au fost contractate 500 tone de beton asfaltic rece, pentru lucrările de lichidare a situațiilor de avariere a drumurilor pe timp de iarnă.
Acest material va fi utilizat la întreținerea străzilor principale și secundare din municipiu, cu prioritate cele pe care se deplasează transportul public municipal.

Altă metodă de întreținere a drumurilor în perioada rece, utilizată de „Exdrupo”, este aplicarea betonului asfaltic suprimat.

Au fost executate lucrări de demontare și montare a bordurilor și amenajarea pietrișului pe str. Braniștii și str. Ion Neculce.

În perioada de referință s-a lucrat și la reparația sistemului pluvial, fiind supuse intervențiilor 43 de elemente ale canalizării pluviale, în timp ce 124 receptoare ale apelor pluviale au fost curățate.

Pentru asigurarea condițiilor de securitate în trafic, au fost supuse lucrărilor de mentenanță sau înlocuire 121 de indicatoare rutiere.

Alte lucrări, efectuate zilnic de către muncitorii „Exdrupo”, țin de salubrizarea străzilor și a pasajelor subterane de pe teritoriul capitalei.

Pe lângă lucrările de întreținere, pe teritoriul capitalei sunt în derulare și alte proiecte de reparație a infrastructurii rutiere, care sunt realizate de antreprenori contractați de către Direcția Generală Transport și Căi de Comunicației”, a declarat edilul.

Ceban mai adaugă că în cadrul proiectului „Reabilitarea străzilor centrale și modernizarea iluminatului public al centrului municipiului Chișinău”, finanțat de BERD și BEI, pe str. 31 August 1989, săptămâna trecută s-a lucrat la reabilitarea utilităților, fapt pentru care a fost sistată parțial circulația pe carosabil, în intersecțiile cu str. Alexandr Pușkin și str. Mihai Eminescu.

„Pe toate celelalte șantiere lucrările la partea carosabilă au fost conservate, continuând doar cele la trotuare și iluminat, care se realizează pe străzile 31 august 1989 și Alexandru cel Bun. Pe bd. Dacia, pe tronsonul bd. Decebal – Valea Trandafirilor, direcția Centru, se lucrează la amenajarea zonei pietonale, a parcărilor stradale și a iluminatului public.

În sectorul Botanica, se lucrează în cadrul proiectului de reparație a acceselor către curțile de bloc. La fel, în toate sectoarele orașului se amenajează accese către instituții de învățământ.

În zona Centrul istoric continuă lucrările de reabilitare a trotuarelor. Pe str. Mihai Viteazul se lucrează atât la partea inferioară, dar și la cea exterioară a podului”, a subliniat edilul.

Lucrările de reparație și întreținere a infrastructurii rutiere vor continua și în săptămâna curentă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata