Un bărbat a murit electrocutat la Ialoveni. Premier Energy explică cauza

0

Doi șoferi ai unei autobasculante de mare tonaj și-au pus viața în pericol în urma unor acțiuni ilegale și extrem de periculoase în zona de protecție a LEA 10 kV, nemijlocit sub conductorii aflați sub tensiune.

Potrivit unui comunicat Premier Energy, incidentul s-a soldat cu electrocutarea mortală a uneia dintre persoanele implicate și suferirea șocului electric de cea de-a doua, care a rămas în viață.

O comisie specială a ANRE și organele de drept investighează circumstanțele în care s-a produs tragicul caz.

Incidentul cu participarea persoanelor străine în perimetrul zonei de protecție a unei linii electrice aeriene (LEA) cu nivelul de tensiune de 10 kV a avut loc pe 26 mai, 2023, în orașul Ialoveni. În procesul de examinare a circumstanțelor în care s-a produs cazul s-a stabilit, că cei doi șoferi implicați manevrau o autobasculantă de mare tonaj în proximitatea LEA 10 kV. La un moment dat, în timp ce autocamionul staționa nemijlocit sub conductorii electrici aflați sub tensiune, ei au decis să ridice bena, urmărind procesul din afara cabinei, de la aproximativ 2 metri de vehicul. În urma realizării acestei acțiuni, bena metalică a atins succesiv doi conductori, provocând astfel un scurtcircuit. Observând atingerea de conductori, unul dintre șoferi s-a apropiat de cabina autobasculantei pentru a opera cu maneta de ridicare/coborâre a benei, dar a fost electrocutat, deoarece se afla în apropierea părților metalice ale autocamionului care era sub tensiune pe pământul umed. Cel de-al doilea șofer, care stătea în acest moment în apropiere i-a sărit în ajutor, intenționând să-l tragă într-o parte, dar a nimerit sub acțiunea tensiunii, a suferit un șoc electric și a început să strige. Deoarece între timp bena autocamionului a revenit în poziția inițială de jos și a dispărut, astfel, contactul cu conductorii electrici, acest fapt i-a salvat viața celui de-al doilea șofer.

Auzind strigătele și văzând că ard anvelopele autocamionului, de locul tragicului incident s-a apropiat o a treia persoană, care l-a îndepărtat de camion pe șoferul electrocutat ce zăcea la pământ. Văzând că victima este inconștientă, a apelat Serviciul unic de urgențe 112 pentru a solicita ajutor, după care a încercat împreună cu șoferul rămas în viață să o readucă în simțiri. Sosiți la fața locului, medicii ambulanței au constatat decesul persoanei electrocutate. Cazul este investigat de o comisie a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică și de organele de drept.

Acest incident s-a produs în circumstanțele încălcării grave a mai multor reguli de securitate a persoanelor în raport cu instalațiile electrice, inclusiv a încălcării regulilor de securitate electrică în zona de protecție a LEA, a realizării unor acțiuni nepermise, cu risc major de accidentare, a neconștientizării pericolului de electrocutare și a lipsei cunoștințelor despre efectele curentului electric asupra persoanelor. Nemijlocit, tragicului caz s-a produs din cauza a cel puțin două foarte grave încălcări și anume: manevrarea și staționarea periculoasă a autobasculantei sub conductorii LEA șiridicarea benei metalice fără asigurare, în circumstanțele atingerii inevitabile de firele electrice.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata