Un copil de nouă ani din SUA și-a împușcat în cap un membru al familiei

0

Un copil de nouă ani suspectat că a ucis un membru al familiei cu o armă de foc a fost arestat în Utah, în vestul Statelor Unite, a anunţat marţi poliţia locală.

Tragedia a avut loc vineri seară în oraşul Tooele, a precizat pentru AFP un agent al forţelor de ordine, fără a spune dacă a fost vorba despre un accident, relatează Agerpres.

Poliţiştii au găsit „un bărbat de 32 de ani” care era inconştient la locuința la care au fost chemaţi. Victima suferise o „plagă împuşcată la cap” şi a fost transportată la spital „în stare extrem de critică”.

Bărbatul a murit mai târiu din cauza rănilor, a adăugat sursa. Potrivit primelor elemente ale anchetei, copilul şi victima sunt din aceeaşi familie.

„Luăm în considerare acuzaţii de omucidere”, a adăugat poliţia, fără să spună dacă a fost un băiat sau o fată şi nici să ofere detalii suplimentare.

Armele de foc sunt foarte uşor accesibile în Statele Unite şi ţara plăteşte un preţ mare pentru răspândirea lor în toată ţara. SUA au mai multe arme individuale decât locuitori: un adult din trei deţine cel puţin o armă şi aproape un adult din doi locuieşte într-o casă în care există o armă.

Consecinţa acestei proliferări este rata foarte mare a deceselor prin arme de foc în Statele Unite, fără comparaţie cu cea din alte ţări dezvoltate.

Aproximativ 49.000 de persoane au murit împușcate în 2021, comparativ cu 45.000 în 2020, care a fost deja un an record.

Aceasta reprezintă peste 130 de decese pe zi, dintre care mai mult de jumătate sunt sinucideri.

Congresul Statelor Unite nu a adoptat de multă vreme o lege ambiţioasă, numeroşi aleşi aflându-se sub influenţa puternicei National Rifle Association (NRA), principalul lobby american al armelor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata