Un fost angajat SIS este învinuit de trafic de influență și complicitate la coruperea altui angajat cu funcție de conducere

0

Serviciul de Informații și Securitate, de comun cu Procuratura Anticorupție, au documentat pretinsele acțiuni infracționale de trafic de influență ale unui fost ofițer SIS, fiind învinuit de coruperea unui angajat al aceleiași instituții cu funcție de conducere.

Fostul angajat SIS este învinuit că, în vederea soluționării favorabile a unui dosar penal a realizat transmiterea banilor către angajatul SIS, care deține o funcție de conducere în cadrul instituției.

Menționăm că, la moment, acesta colaborează cu organul de urmărire penală, concomitent fiind întreprinse acțiuni active în vederea stabilirii implicării tuturor persoanelor și a rolului fiecăruia la săvârșirea faptei infracționale.

În cadrul acestei cauze penale, pe lângă fostul ofițer SIS, mai sunt implicate încă două persoane. Aceștia sunt cercetați în stare de libertate, nefiind aplicată nici o măsură procesuală de constrângere în privința lor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata