Un nou film autohton va fi lansat la Chișinău în această toamnă. Vezi trailerul lungmetrajului TUNETE, în regia lui Ioane Bobeica

0

Filmul TUNETE, în regia lui Ioane Bobeica, care relatează drama localnicilor din satele de lângă terenurile minate rămase după războiul de pe Nistru, va fi lansat în curând. Astăzi, 6 septembrie, a fost prezentat trailerul lungmetrajului, în care pot fi auzite acordurile celebrei melodii „Dacă ploaia s-ar opri”, a trupei românești CARGO.

Acțiunea filmului TUNETE se desfășoară într-un sat în vecinătatea căruia se află un câmp minat, rămas după conflictul armat din 1992. Doi copii din clase sociale diferite, Zinca și Victor, pe care îi leagă o prietenie interzisă de părinții lor, scapă vacile pe teritoriul minat și încearcă să le recupereze, intrând în zona restricționată. Astfel, câmpul minat devine un loc în care dispar prejudecățile și statutul social, lăsând loc doar pentru curaj, sacrificiu și… frică de tunete.

„Filmul TUNETE este despre unele realități moldovenești care le-am avut din cauza unor intersecții istorice. Este un film sincer, deschis, simplu și totodată profund prin temele umane pe care le abordează în felul său. Este bun pentru orice vârstă, deoarece fiecare poate să înțeleagă ceva din el. Cred că e o producție ce poate rămâne emblematică pentru această perioadă prolifică a filmului moldovenesc”, afirmă Marin Madan, producătorul peliculei.

Filmările au avut loc în perioada iunie-septembrie 2018, în satul Ustia, Dubăsari, și au durat 55 de zile. Din echipa de producători mai face parte interpretul Anatol Mîrzenco și Sergiu Cumatrenco, producător al lungmetrajelor CARBON și VARVARA.

„M-am conectat imediat la acest proiect de suflet și sunt bucuros pentru echipa filmului TUNETE, care încă din 2017 a depus eforturi colosale să aducă în fața spectatorilor această poveste. În speranța că filmul va fi îndrăgit de publicul larg, felicit realizatorii principali, care în mare parte sunt debutanți, de exemplu Ioane Bobeica – un tânăr de o sensibilitate aparte și datorită căruia acest film există astăzi; bravul Marin Madan – producătorul inițiator c犀利士 are luptă pe câmpul minat al cinematografiei moldovenești încă din 2017 cu acest proiect și, desigur, pe îndrăgitul Anatol Mîrzenco – dovadă că este un multiartist de un mare firesc în cadru, care cu siguranță va fi apreciat de spectatori”, a menționat Sergiu Cumatrenco.

Din distribuție fac parte Anatol Mîrzenco, Tincuța Josan, Daniel Brânză, Nicolae Cernomaz, Grigore Bechet, Olesea Sveclă, Boris Cremene, Mihaela Strâmbeanu, Andrei Golban, Marin Madan și alții.

„Eram în impas în selectarea eroului principal, până când l-am văzut întâmplător pe Anatol Mîrzenco la televizor și am înțeles imediat că el este de fapt Iacob al meu. L-am contactat și cred că a fost cea mai bună alegere posibilă. Am filmat 3-4 luni pe arșiță, preponderent în câmpul liber, cu amatori, atât echipa cât și actorii. A fost o adevărată provocare și din cauza bugetului redus. A fost greu, dar îmi amintesc cu drag de filmări”, spune Ioane Bobeica, regizorul filmului.

„Mi-au dat textul, l-am citit, mi-a plăcut și am acceptat să fiu parte a acestui film. La un moment dat, după foarte multă muncă, Ioane Bobeica ne-a spus că s-ar putea să înghețăm proiectul din lipsă de bani. Atunci am spus că nu trebuie să ne oprim și am făcut tot posibilul pentru a putea continua. Am vrut să-mi joc rolul până la final”, a menționat Anatol Mîrzenco.

Premiera lungmetrajului va avea loc pe 5 octombrie, iar autorii ne îndeamnă să urmărim pagina filmului(link) pentru a afla unde va avea loc aceasta.

Acum 23 de ani, s-a încheiat ultima misiune de deminare a teritoriilor din regiunea satului Pohrebea. Timp de trei luni, în perioada mai-august 2000, 49 de militari ai Armatei Naționale au deminat 85 de hectare de teren. Înainte de asta însă, timp de de opt ani, minele lăsate în câmpuri, livezi și vii au răpit viețile mai multor localnici și geniști.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata