Un șir de evenimente dedicate Zilei Internaționale a Familiei au fost organizate în sectoarele Capitalie

0

Un șir de evenimente dedicate Zilei Internaționale a Familiei au fost organizate în sectoarele Capitalie, dar și în suburbia Bubuieci, acolo unde a participat și viceprimarul Irina Gutnic.

Pe lângă discursuri și dialoguri cu localnicii, a avut loc și un concert al formației „Acord”, organizat de Primăria Chișinău.

Autoritățile municipale promovează un șir de programe și mecanisme sociale menite să susțină familiile din întreg municipiul Chișinău, inclusiv din suburbii, deoarece doar așa poate fi dezvoltată o societate durabilă.

Printre acestea se numără ajutor material unic pentru nașterea copiilor, suport financiar lunar în mărime de 700 de lei pentru familiile cu trei şi mai mulţi copii în instituțiile de educație timpurie, ajutor material unic în mărime de 700 de lei pentru pregătirea copiilor către noul an școlar, servicii de alimentare, ajutor în perioada rece a anului, ajutoare materiale pentru familiile nevoiașe, între care cele monoparentale, cu copii cu dizabilități și cele numeroase, suport financiar pentru familiile cu copii aflați în situație de dificultate. În funcție de situația din familie, acest ajutor poate ajunge până la 4000 de lei per fiecare copil.

Primăria Chișinău susține familiile și prin investițiile în dezvoltarea infrastructurii.

”De exemplu, în satul Bîc din comuna Bubuieci finanțăm construcția unei grădinițe. Temelia a fost pusă anul trecut, iar lucrările urmează să fie încheiate în anul 2025. Este pentru prima dată, când această localitate va avea o grădiniță. Instituția va avea 160 de locuri, iar părinții nu vor mai fi nevoiți să își ducă copiii la grădinițele din alte localități. De asemenea, am alocat finanțe și pentru lucrările de reparație de la cele două grădinițe din Bubuieci, astfel ca micuților să le fie asigurate condiții de creștere și educare confortabile, sănătoase și prietenoase. Am investit și în creșterea calității locuirii la Bubuieci. Aproape o mie de gospodării au fost conectate la rețeaua de canalizare, care a fost construită în ultimii trei ani din banii alocați de municipalitate”, a scris viceprimarul Irina Gutnic pe pagina sa de pe o rețea socială.

Autoritățile municipale precizează că au fost cofinanțate și proiectele de reparație a unor străzi și construcția în satul Bîc a unui sediu nou pentru centrul de sănătate.

Suma totală a investițiilor făcute de Primăria Chișinău în această suburbie, în ultimii trei ani, este de aproximativ 17 milioane de lei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata