Un bărbat de 26 de ani din Strășeni a fost reținut de oamenii legii pentru că a constrâns o femeie să continue relațiile sexuale cu el. Acesta o șantaja pe victimă că va trimite apropiaților ei secvențe intime filmate anterior.
Potrivit Poliției, mai mult decât atât, bărbatul i-a încălcat dreptul la viața privată și prin faptul că a înregistrat scenele sexuale fără acordul femeii.
După o serie de amenințări că va trimite apropiaților ei filmulețele intime, individul a trecut la fapte. El a transmis astfel de secvențe video fostului soț al femeii, care se afla peste hotarele țării.
Astfel, după acțiunile tânărului care continuau din iulie 2023, femeia de 34 de ani a depus o plângere la poliție.
Cu ajutorul mascaților de la BPDS „Fulger”, bărbatul a fost reținut, iar telefonul în care se aflau filmările a fost ridicat.
Urmărirea penală continuă.