Valiză cu dolari, depistată pe Aeroportul Internațional Chișinău

0

Un cetățean străin a fost prins pe Aeroportul Internațional Chișinău cu valiza încărcată cu dolari.

Cazul a fost înregistrat ieri, 9 aprilie.

Astfel, la unul dintre pasagerii cursei „Chișinău-Istanbul” au fost depistați 30.000 dolari americani, sumă nedeclarată la control.

Echivalentul a 10.000 de euro au fost restituiți persoanei, iar mijloacele financiare în sumă de 19.000 de dolari au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării speciale și persoana riscă să fie sancționată contravențional.

Important: Călătorii care intenționează să transporte sume bănești care depășesc pragul valoric de 10.000 de euro, să declare în scris valorile valutare organului vamal al Republicii Moldova. În caz contrar, persoanele care nu au declarat sunt sancționate contravențional sau penal, după caz, iar diferența nedeclarată poate fi confiscată.

Evidența circulației transfrontaliere a numerarului reprezintă o măsură necesară pentru prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și a infracțiunilor de contrabandă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata