Președintele Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a pledat pentru instituționalizarea opoziției parlamentare, considerând acest pas o necesitate democratică pentru stabilitatea Republicii Moldova. Liderul politic susține că Parlamentul trebuie să treacă de la „spectacol” la o guvernare responsabilă, bazată pe consultări constante între forțele politice.
„Opoziția trebuie să beneficieze de un cadru legal clar care să îi permită să blocheze orice inițiativă legislativă ce contravine suveranității, neutralității și interesului național al cetățenilor”, a declarat Victoria Furtună.
Aceasta a invocat bunele practici din state membre ale Uniunii Europene, unde minoritățile parlamentare care reprezintă peste 20% din numărul deputaților au capacitatea de a bloca inițiative legislative, forțând astfel majoritatea să caute consensul.
Potrivit președintelui „Moldova Mare”, acest mecanism ar obliga toate forțele politice să se așeze la masa negocierilor pentru a identifica soluții în interesul suprem al țării.
„Doar o opoziție cu pîrghii reale își va cîștiga legitimitatea deplină. Altfel, rămînem cu deputați plătiți din bugetul public, fără voce reală și fără responsabilitate efectivă”, a subliniat liderul politic.
Victoria Furtună a concluzionat că actualul sistem parlamentar necesită o reformă care să asigure o reprezentare autentică a voinței poporului. În viziunea sa, parlamentul nu a fost ales pentru divertisment politic, ci pentru a asigura un cadru unde consultările și echilibrul de putere să devină o normă firească a procesului legislativ.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!
