VIDEO// Maia Sandu se arată convinsă că pe parcursul iernii trecute, țara noastră a plătit un tarif de două ori mai mic la gaz

0

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se arată convinsă că pe parcursul iernii trecute, țara noastră a plătit un tarif de două ori mai mic la gazul achiziționat de la Gazprom, decât pentru cel ce trebuia să fie achiziționat de pe piață. Declarațiile în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii ”Secretele Puterii” de la JurnalTV.

„Eu vreau să vă amintesc că în această iarnă, noi am plătit cel puțin de două ori mai puțin decât dacă am fi cumpărat de pe piață. Noi am plătit un preț mare din păcate pentru că asta este prețul pe care l-a impus Gazprom-ul, dar dacă nu cumpăram de acolo, am fi plătit de două ori mai mult. Acest preț are efecte semnificative pentru economie, pentru populație, 3 miliarde de la Guvern s-au dus doar pentru compensații(…) chiar dacă prețul este mare de la Gazprom, el oricum a fost mai mic, cel puțin de două ori mai mic decât dacă cumpăram de pe piață”, a spus Maia Sandu.

Pe de altă parte, Maia Sandu a ținut să accentueze că Republica Moldova nu poate face abstracție de preț, odată ce țara noastră este cea mai săracă țară Europa.

„Europa continuă să cumpere gaz de la Gazprom și Europa plătește în jur de 400 de milioane euro pe zi. Republica Moldova plătește 2-3 milioane de euro pe zi”, a mai spus Maia Sandu.

În același timp, ceea ce nu a spus Maia Sandu e că tot în această iarnă, unele țări din Uniunea Europeană au plătit de două ori mai puțin decât Republica Moldova.

Spre exemplu, la finele lunii septembrie, anul trecut, Ungaria semnase un nou acord de achiziţionare de gaze naturale pe 15 ani cu compania Gazprom, acord care îi asigură securitatea energetică pe termen lung, declara atunci ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto.

Conform acelui acord, Ungaria s-a angajat să cumpere, în fiecare an, de la Gazprom o cantitate de 4,5 miliarde metri cubi de gaze naturale timp de cel puţin zece ani.

Ungaria va avea opţiunea de a modifica volumul achiziţiilor de gaze după primii zece ani. La rândul său, Gazprom va livra anual Ungariei o cantitate de 4,5 miliarde metri cubi de gaze naturale prin două rute: 3,5 miliarde metri cubi via Serbia şi un miliard de metri cubi via Austria.

Preţul este semnificativ mai mic decât cel plătit până acum, fiind bazat pe un acord bilateral semnat în 1995, şi va contribui la „păstrarea reducerilor de preţuri la utilităţi iar consumatorii ungari vor continua să plătească unele din cele mai scăzute preţuri din Uniunea Europeană”, a spus Szijjarto.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata