VIDEO // Primăria Chișinău a elaborat Strategia de dezvoltare socio-economică și spațială durabilă a Chișinăului

0

Strategia de dezvoltare socio-economică și spațială durabilă a municipiului Chișinău este formată din opt capitole pe diverse domenii de activitate, care sunt interconectate și care prevăd proiecte de modernizare a capitalei și a suburbiilor, dar și obiectivele cheie ale autorităților municipale pentru a stimula creșterea economică și dezvoltarea turismului. Declarația a fost făcută de arhitecta șefă a municipiului, Svetlana Dogotaru, în cadrul unui interviu video, care a fost postat pe pagina de Facebook a Direcției Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare.

Un interviu similar a fost oferit și de către viceprimarul Ilie Ceban, care a vorbit despre dezvoltarea infrastructurii de transport în municipiul Chișinău. Potrivit funcționarului, construcția centurii capitalei și divizarea transportului public în urban și suburban se numără printre scopurile autorităților municipale pentru a soluționa problema ambuteiajelor în capitală.

Strategia de dezvoltare socio-economică și spațială durabilă a municipiului Chișinău a fost elaborată gratuit de către companiile „Master’s Plan” din Federația Rusă și „Cushman & Wakefield” din Austria și a fost deja supusă consultărilor publice cu experți din varii domenii și societatea civilă. Documentul urmează să fie supus votului în CMC.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata