VIDEO // Publicația „Almanah Politic 2021”, ediția a VII-a, a fost lansată

0

Compania de consultanță și comunicare POLIEXPERT și portalul de știri TRIBUNA.md au editat o nouă ediție a „Almanahului Politic al Republicii Moldova” – „Almanah Politic 2021”. Revista reprezintă o radiografie a tuturor evenimentelor politice ce au avut loc anul trecut, o serie de articole despre activitatea instituțiilor de stat și partidelor politice și interviuri cu oameni de afaceri.

Igor Volnițchi, director al companiilor POLIEXPERT și TRIBUNA, a declarat, în editorialul său, că anul politic 2021 poate fi împărţit convenţional în trei mari etape: lupta pentru alegerile parlamentare anticipate; campania electorală a alegerilor parlamentare anticipate; perioada de după alegerile parlamentare anticipate. „Însă, linia roşie ce uneşte toate aceste trei perioade, acel element comun, este lupta politică, care nu a contenit nicio zi în 2021”, a precizat menționat Volnițchi.

Lilia Gurez, vicedirector al companiilor, a oferit detalii despre conținutul revistei: „Se spune că situațiile de criză, iar noi toți de 2 ani ne confruntăm cu pandemia de COVID, dau naștere unor noi idei, concepte, afaceri, care altfel pur și simplu nu ar fi existat. Ediția din acest an a „Almanahului Politic” poate fi catalogată ca un exemplu relevant în acest sens, căci este cu totul diferită de anii precedenți. Astfel, ediția a VII-a a „Almanahului Politic” are trei categorii distincte: „Administraţie”, „Business” şi „Politică”. În premieră, aceste trei mari categorii sunt prezentate separat, dar nu împreună. Mai mult decât atât, în cazul partidelor şi structurilor de stat, nu mai sunt realizate interviuri, ci materiale de analiză, prin care redacţia dă „verdictul” pentru cum a fost anul pentru respectivele entităţi. Interviurile de bilanţ anual au fost păstrate doar în cazul oamenilor de afaceri”.

Și-n acest an, la fel ca și-n precedentul, compania ROGOB, condusă de cunoscutul om de afaceri Igor Roşca, este partener general în editarea publicației – lucru pentru care POLIEXPERT și TRIBUNA îi mulțumesc și pe această cale.

„Respectând un fel de tradiţie nescrisă ce s-a instaurat în redacţia „Almanahului politic”, am decis şi în acest an să fiu alături de echipa care editează o lucrare cu adevărat unică pentru Republica Moldova, documentând zi de zi, oră de oră, minut cu minut tot ceea ce se întâmplă în politica din ţara noastră. Toţi anii politici sunt unici şi interesanţi în felul lor, dar 2021, cu siguranţă, se deosebeşte radical de alţi ani. De aceea, ştiind că anul acesta va fi obiect de studiu pentru mulţi cercetători în viitor, este foarte important ca toate evenimentele să fie prezentate exact aşa cum au avut ele loc, fără interpretări, fără diverse accente şi comentarii. Iar echipa „Almanahului politic” şi-n acest an a făcut faţă misiunii deloc uşoare ce-i revine”, a declarat Igor Roșca.

„Almanah Politic 2021” este cea de-a șaptea ediție a „Almanahului Politic al Republicii Moldova”, prima ediție fiind „Almanah Politic 2015”.  Publicația este în limba română și are 360 de pagini. 

Lansarea publicației urma să aibă la loc la 4 martie 2022, dar, din motive lesne de înțeles, evenimentul nu a avut loc. 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata