Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a făcut primele comentarii cu privire la atacul grupării extremiste Hamas asupra Israelului, în timpul discuțiilor de la Moscova cu premierul Irakului, Mohammed Al-Sudani, la 10 octombrie.
Potrivit sursei citate, în timpul întâlnirii, care a fost filmată de mass-media rusească de stat, Putin a afirmat că situația a fost „un exemplu clar al eșecului politicii americane în Orientul Mijlociu”, transmite democracy.md cu referire la zdg.md.
Putin a afirmat că SUA nu au luat în considerare „interesele fundamentale ale poporului palestinian”, adăugând că este necesară crearea unui „stat palestinian suveran și independent”.
„Acest lucru necesită punerea în aplicare a deciziilor Consiliului de Securitate al ONU în această privință”, a spus Putin, fără a preciza la ce decizii se referă, notează The Kiev Independent.
Gruparea militantă palestiniană Hamas a lansat sâmbătă, 7 octombrie, un atac fără precedent împotriva Israelului. Luptătorii grupării au pătruns în comunitățile din apropierea Fâșiei Gaza, au ucis locuitori și au luat ostatici, printre care mai mulți copii.