Zeci de deținuți au fost eliberați

0

În penitenciarele din Republica Moldova a fost înregistrat un număr mediu zilnic de aproximativ 6.433 persoane. Pe parcursul săptămânii trecute au fost eliberate 52 de persoane, iar altele 55 au fost reținute și plasate în izolator.

Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), persoanele deținute au beneficiat de 302 ore educative, iar prezența beneficiarilor la programele educative și psiho-sociale a fost de 2.733 de persoane.

De asemenea, a fost asigurată asistența medicală de urgență prin intermediul Serviciului de urgență 112 în 21 cazuri. A fost înregistrat un caz de deces în rândul persoanelor private de libertate.

Totodată, în prezent în sistemul administrației penitenciare sunt următoarele date epidemiologice în legătura cu infecția COVID-19 privind persoanele private de libertate:

1) Total testări de la începutul pandemiei – 1.335;
2) Total confirmați de la începutul pandemiei – 293;
3) La tratament (active) – 5;
4) Total imunizați complet anti-COVID-19  –  3.403;
5) Decese în rândul persoanelor private de libertate în legătură cu infecția COVID-19 – 0.

În urma perchezițiilor la punctele de control și trecere, angajații ANP au depistat: 2 litri de băutură alcoolică, 3 telefoane mobile și accesorii pentru acestea, 24 de cartele SIM, 1,2 litri de lichid de proveniență necunoscută, 3 pachete de masă vegetală, presupusă a fi droguri, mai multe pastile de proveniență necunoscută, un pachețel dreptunghiular cu conținut necunoscut. 

Persoanele civile reținute au fost predate organelor de poliție.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata