Zinaida Greceanîi va reprezenta Parlamentul Republicii Moldova la Forumul Еuroasiatic al femeilor

0

Zinaida Greceanîi, președintele Grupului național la Uniunea Interparlamentară (UIP), membru al Delegației parlamentare la Adunarea Interparlamentară a CSI (AIP CSI), va reprezenta Parlamentul Republicii Moldova la cel de-al treilea Forum Euroasiatic al Femeilor, care va avea loc pe 13-15 octombrie curent.

Potrivit unui comunicat de presă, evenimentul este organizat de Consiliul Federației al Adunării Federale a Federației Ruse și AIP CSI.

În contextul noilor provocări și amenințări cu care se confruntă întreaga lume, subiectul cheie al Celui de-al treilea Forum Eurasiatic al Femeilor va fi dedicat rolului femeilor în construirea unui viitor stabil și sigur – ”Femeile: misiune globală într-o nouă realitate”.

Programul forumului se bazează pe platforma de discuții care va permite  modelarea unei noi agende de pace și încredere, menținerea sănătății, dezvoltarea economiei și digitalizarea, precum și conservarea naturii și implementarea transformărilor sociale.

Cea mai importantă parte a programului, tradițional, vor fi sesiunile experților cu participarea organizațiilor internaționale. Printre acestea se numără sesiunea Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO) și a Băncii Mondiale, întâlnirea Alianței de afaceri a femeilor din spațiul BRICS, Clubului internațional al femeilor – lideri regionali ș.a. Pentru prima dată, în marja forumului, va avea loc o reuniune a Grupului de lucru internațional al Agenției pentru Energie Nucleară a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică privind îmbunătățirea egalității de gen în sfera nucleară.

Printre participanți și invitați vor fi Valentina Matvienko, Președintele Consiliului Federației al Adunării Federale a Federației Ruse, alți parlamentari din CSI, precum și funcționari, oameni de știință, experți, reprezentanți ai mediului de afaceri, societății civile, fundațiilor de caritate, laureați ai concursurilor internaționale, personalități notorii ale mișcării internaționale a femeilor.

În calitate de speaker invitat al celui de-al treilea Forum Euroasiatic al Femeilor, Zinaida Greceanîi va avea un discurs în fața participanților.

Forumul va avea loc la Sankt-Petersburg, în format mixt, cu prezența fizică, respectând cerințele Organizației Mondiale a Sănătății de protecție sanitară, dar și cu utilizarea teleconferințelor și transmisiunilor în direct.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata