Filat este mai privilegiat decât alți deținuți? Fostul premier a rămas singur în celulă
19 Aprilie 2016 13:45
Vlad Filat a rămas singur în celulă și se simte bine. Declarația a fost făcută de către Igor Popa, avocatul lui Filat, la finele unei noi ședințe de judecată, care a avut loc marți, 19 aprilie, la Judecătoria Buiucani.

Întrebat de reporterul Today.MD, cu cine se află în celulă în prezent Vlad Filat, chiar dacă inițial a încercat să evite înrebarea, Popa a declarat că:

„Domnul Filat se află singur în celulă (…) Se simte bine…”.

La întrebarea de cât timp se află singur în celulă și de ce nu au anunțat opinia publică despre acest fapt, mai ales că anterior când i-a fost plasat un coleg de celulă, avocatul a făcut mare tam-tam, Popa a răspuns evaziv menționând că:

„Noi urmărim ca dreputrile lui domnului Filat să fie respectate, nu să le înrăutățim noi”.

Potrivit Nataliei Bucur-Bandas, purtătorul de cuvânt al Departamentului Instituții Penitenciare, Vlad Filat se află singur în celulă de pe data de 5 aprilie.

„Filat este singur în celulă de la data de 5 aprilie, după ce celălalt deținut care se afla în arest preventiv a fost eliberat în arest la domiciliu. Totodată, nu este exclus și nici nu se prevede pe viitor să-i fie plasat cineva în celulă din mai multe circumstanțe invocate de apărare” a precizat Bucur-Bandas.

Reprezentantul DIP, ne-a mai comunicat că în penitenciarul 13 sunt celule în care sunt deținute câte zece, opt, șapte, șase persoane.

Într-o celulă similară celei în care este deținut Vlad Filat, normal ar fi să fie deținute câte 2 persoane, adică câte patru metri pătrați pentru fiecare deținut. Însă dat fiind faptul că Penitenciarul 13 este unul suprapopulat, există celule pentru două persoane în care sunt deținuți mai mulți decât ar fi normal, a mai adăugat Bucur-Bandas.

Este de menționat că, nu o singură dată, apărarea lui Filat a declarat că clientul său este deținut în condiții inumane și degradante, însă realitatea s-ar părea că este cu totul alta. Anterior, Today.MD a făcut publice mai multe imagini din celula în care se află Filat unde înțelege clar că condițiile de trai din celula , sunt mult mai bune ca în celelalte celule, mai bune poate și cât cele din saloanele din spitale sau camerele din căminele studențești.

Comentarii: 0  
 
TAGURI